ORDIN nr. 4.266/840/2020

pentru punerea în aplicare a măsurilor privind sistemul de învăţământ în contextul instituirii stării de alertă pe teritoriul României

EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII Nr. 4.266 din 18 mai 2020
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII Nr. 840 din 19 mai 2020
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 417 din 19 mai 2020

    Data intrării în vigoare 19-05-2020

    Luând în considerare faptul că pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, au fost instituite măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale,

    ţinând seama de natura juridică a dreptului fundamental la educaţie şi raportat la obligaţia asigurării exercitării acestui drept, în mod egal, pentru toţi beneficiarii actului educaţional, în contextul în care trebuie menţinute unele măsuri în vederea prevenirii răspândirii COVID-19,

    cunoscând că prevederile Decretului nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României îşi încetează aplicabilitatea,văzând Referatul de aprobare nr. 983/MEC/SG din 18.05.2020, precum şi având în vedere prevederile:
    – art. 38,art. 41 şi 42 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
    – Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 25 din 18.05.2020 privind propunerea unor măsuri necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
    – Hotărârii Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia;
    – art. 83 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
    – art. 10 alin. (2) lit. b), art. 17 alin. (2) şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    – art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi ale art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul educaţiei şi cercetării şi ministrul sănătăţii emit prezentul ordin.

    Articolul 1

    Se menţine măsura suspendării cursurilor din toate unităţile şi instituţiile de învăţământ până la finalul anului şcolar/universitar 2019-2020, pe durata stării de alertă, în conformitate cu prevederile art. 38 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

    Articolul 2

    Prin excepţie de la dispoziţiile art. 1, activităţile de pregătire în vederea susţinerii examenelor naţionale, care presupun interacţiunea „faţă în faţă“, în perioada 2 iunie- 12 iunie 2020, precum şi activităţile ce constau în susţinerea examenelor naţionale se desfăşoară în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii.

    Articolul 3

    Prin excepţie de la dispoziţiile art. 1, instituţiile de învăţământ pot să stabilească, în funcţie de specificul fiecăreia şi cu asigurarea tuturor măsurilor de siguranţă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, desfăşurarea anumitor categorii de activităţi care presupun interacţiunea „faţă în faţă“ şi care nu pot fi derulate în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ, după cum urmează:

    a)activităţi pentru încheierea situaţiei şcolare aferente;
    b)activităţi de pregătire/susţinere a examenelor de admitere pentru ciclurile de licenţă, respectiv masterat;
    c)activităţi necesare în vederea pregătirii/susţinerii examenelor de finalizare a studiilor pentru ciclurile de licenţă, respectiv masterat;
    d)activităţile necesare finalizării cursurilor de perfecţionare/ postuniversitare;
    e)alte activităţi stabilite în baza principiului autonomiei universitare, cu asumarea răspunderii publice.

    Articolul 4

    Prevederile prezentului ordin se duc la îndeplinire de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi unităţile/instituţiile de învăţământ.

    Articolul 5

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

     

     Ministrul educaţiei şi cercetării,
     Cristina Monica Anisie
     Ministrul sănătăţii,
     Nelu Tătaru

    ----